Am început seria „Dintele Lui Buddha” cu o poveste tembelo-instagramicească în care „Autobuzul de la aeroportul din Negombo către gara din Colombo a devenit autobuzul meu privat„. Fusese însă doar un microbuz și în mintea oricărui vânător de întâmplări poate încolți rapid gândul „ce bine ar fi dacă aș avea parte de o asemenea cursă de unul singur cu un autobuz <<adevărat>>”. Doar că la un moment dat soarta a hotărât să se joace cu dorința mea copilărească. și mi-a oferit „șansa” de a fi singurul călător al unui autobuz „adevărat”.
Primul articol din seria: „9 zile în Hikkaduwa în timpul Paștelui însângerat din Sri Lanka”
[Prima zi în Hikkaduwa: elvețianca cu un job la care mulți ar lucra gratuit, ba chiar ar face și ore suplimentare, tot fără plată; doctorița poloneză care lucrează în Germania și broaștele țestoase șrilankeze – poveste în lucru]
[A doua zi în Hikkaduwa: iar broaște țestoase, teleleu pe plaje și străzi, expediție la Bentota – poveste în lucru]
Sunt venit de azi dimineață în acest hostel din Hikkaduwa. Inițial îl alesesem pe cel mai ieftin și poate că aș fi rămas acolo. Nu mă deranja faptul că după patul meu urma un perete și apoi, la un metru și-un pic, linia de cale ferată și de câteva ori pe noapte mă trezea șuieraturile trenulurilor, iar timp de un minut și ceva zgomotele vagoanelor erau acompaniate de o zgâlțâire zdravănă a clădirii. Nici faptul că nemțoaica din camera de alături, o backpack-ăriță de luni bune prin Asia și care, probabil, nu a mai știut de epilare pe partea inferioară a gambelor în tot acest timp, îmi zâmbește mai mult decât prietenos când ne vedem și își lasă ușa camerei deschisă de fiecare dată când se dezbracă. Doar cu cel din patul de alături, un neamț 60+ ani ce am schimbat câteva vorbe, a lucrat într-o multinațională și a schimbat țara la fiecare două săptămâni, a fost și în România de foarte multe ori.
Atât de absent am fost față de restul turiștilor că nici nu am știut că în cealaltă camera de alături a dormit Alex, „rus-german boy”-ul de 59 de kilograme și mai mic de înălțime care mi-a întins mâna dintr-o poziție incomodă pentru el când mai aveam vreo 80 de centimetri până în vârful stâncii de deasupra cascadei din Nuwara Eliya și nu mai puteam urca deloc, fiind rămas într-o poziție delicată în timp ce restul trupei noastre, doi spanioli și o nemțoaică, se maimuțăreau pe undeva la câțiva zeci de metri sub noi ca și cum ar fi niște vedete din social media care își pregătesc material pentru targetul zilnic de instatory-uri de grup în loc să-mi facă mie poze în vârful cascadei pe care tocmai o escaladasem împreună cu Alex. Ce-i drept acceptaseră mai cu jumătate de gură, întocmai ca niște purceluși duși pentru a doua oară la castrat.
Cel care administra hostelul unde am fost prima dată, un bărbat la vreo 30 și ceva de ani, în fiecare dimineață după ce pregătea micul dejun se așeza la o masă și construia un castel din cărți de joc, castele din acelea pe care le vezi pe Facebook sau Youtube timp de câteva secunde și care apoi sunt distruse de un cățel plin de entuziasm. Am întâlnit în Sri Lanka o mulțime de oameni care lucrau în turism și care aveau înclinații cu totul în afara fișei postului. Pathiranage, administrator al unei vile din Galle pictează extraodinar de frumos, patronul hostelului din Nuwara Eliya poate cânta la chitară și pianină aproape orice hit al anilor 80′-90′.
Este duminică, este Paștele Catolic și eu tocmai m-am întors de la plajă cu colegul meu de cameră, un est-european care locuiește în Olanda și despre care toți cei care sunt de mai multe zile în hostel știu că este homosexual, numai eu încă nu am aflat. Majoritatea călătorilor prin Sri Lanka sunt hoinari cu un rucsac în spinare care azi sunt aici, mâine dincolo si poimâine cine mai știe pe unde. Sunt câteva cupluri închise sau prea ocupate în ziua petrecută în acel loc pentru a mai socializa, cum e cuplul de francezi, el având ceva origini magrebiene. Sau tripleta clasică: el, ea și „eu fără prietena mea cea mai bună nu plec nicăieri”. Dar în Love Space Hostel era un cuplu de germani ce arată cam ca un cuplu bine închegat de corporatiști 30+ din Pipera împrieteniți cu o austriacă slabă și tatuată peste aproape toți decimetrii corpului ei și cu cercei/inele prinse peste tot pe unde s-a putut găsi un loc de agățat, cu o expresie care spune îți poate băga cuțitu-n tine pentru o doză de droguri. Ad-hoc e alipită la discuțiile de zi și de seară încă o nemțoaică care ar putea fi asimilată unei fete civilizate și educate din Europa de Est, o rusoaică mai micuță de statură, frumușică și trasă printr-un inel ce „lucrează de acasă” la o agenție de turism ocupându-se de validările rezervărilor online plus o turcoaică ce hălăiduiește de vreun an prin Asia fiind ghidată prin internet de fiul ei de 23 de ani. Mai este un rus cu păr blond creț și pielea uimitor de albă, de parcă nu ar fi făcut deloc cunoștință cu soarele acestei țări tropicale, cu greutatea ușor peste partea de sus a mediei și care pare a fi tipul care rar se dezlipește de pe scaunul de pe care butonează la laptopul de pe masa lui. Are camera lui și rare sunt zilele în care iese mai mult de 2 ore din culcuș.
Ieri au avut două teme întinse și răs-întinse pe parcursul întregii seri.
1. Turcoaica (ea și rusoaica locuiesc în vecini, doar ne vizitează seara) a primit un mesaj de la patronul hostelului nostru, un tip de 60 de ani cu alură respectabilă, soție și o fiică de 9 ani, prin care îi spunea să vină în dormitorul lui. Degeaba a încercat cineva să sugereze că poate prin dormitor se poate înțelege hostelul (dormitorul comun) și că prin acel mesaj întreprinzătorul srilankez căuta să fure/racoleze un client de la concurență, toată partea feminină este 100% convinsă că proprietarul este un fustangiu mizerabil cu care nicio femeie respectabilă nu trebuie să stea vreodată de vorbă fără cineva de încredere alături. Și această concluzie nu e negociabilă. Punct.
2. În Parcul Național Yala un turist a fost ucis de un leopard, în timp ce lumea făcea fotografii și filmulețe cu telefonul și exclama „wow, ce pisicuțe drăguțe”, una dintre cele trei feline a sărit într-un jeep, a înșfacat primul om care i-a picat în gheare și a plecat cu el, omorându-l. Apoi, când cineva mai curajos a sărit din mașină și s-a îndreptat spre leoparzi pentru a-i speria, unul dintre ei s-a năpustit și asupra lui rănindu-l foarte grav până când au intervenit paznicii parcului. Neștiind prea bine engleză am căutat pe internet povestea și am găsit ceva similar: 5 muncitori din parcul Yala se odihneau când a venit un leopard și a înșfăcat pe unul dintre ei plecând cu prada în tufiș. Un șofer a venit rapid cu jeep-ul încercând să ajute și a fost și el grav rănit, fiind acum în spital cu șanse rezervate de supraviețuire. Se pare că lamentările mele de acum câteva zile când am ales să stau într-o cameră fără pereți la câțiva zeci de metri de Parcul Național Udawalawe nu au fost chiar lipsite de rost.
„Mi s-a părut tare/funny/cool și mișto să stau singur într-o cameră de tipul acesta, precum viețuiau în casele de prin copaci oamenii acum câteva mii de ani.
Însă acum o oră am realizat că la câțiva km de mine sunt leoparzi …”
Linkul din Facebook pentru comentariile cu lamentările mele și încurajările cinice ale prietenilor mei: https://www.facebook.com/marius.apetrei/videos/849874878698885/
Dar cum al doilea subiect părea o chestiune ce ar urma să fie dezbătută mult timp de-aici încolo, astăzi știrile sunt mai mult decât înfricoșătoare: șase atentatori sinucigași s-au aruncat în aer în trei biserici catolice și trei hoteluri de lux. Numărul estimat al morților este de peste 350, al răniților peste 500. Și chiar dacă numărul decedaților ar putea fi revizuit în scădere după ce vor fi alăturate fragmentele de corpuri umane pentru a nu face dintr-un mort doi, trei sau nu știu câți teroarea a pus deja stăpânire pe turiștii din Sri Lanka: aproape toți caută soluții pentru a fugi cât mai repede din țara în care tocmai a apus paradisul celor 10 ani de la sfârșitul crâncenului și lungului război civil dintre majoritatea singhaleză (budhistă în cea mai mare parte, dar și cu componentă importantă de creștini) și minoritatea tamilă (ai cărei exponenți par fi distribuiți aproximativ egali în cadrul religiilor hinduse și musulmane).
Unii sunt mai norocoși și prind locurile rămase libere pentru următoarele curse aeriene, ceilalți se refugiază în sudul insulei, zonă considerată mai sigură. La fel și tripleta cuplu german cu alură de corporatiști Pipera 30+ plus austriaca complet tatuată și piersicată studiază oferte de cazare. La un moment îi aud că pomenesc ceva despre Jean, noul meu coleg de cameră, și despre ghinionul acestuia că nu a rămas în aeroport alături de boyfriend-ul lui.
– Este friend, nu boyfriend, îi corectez eu.
– Boyfriend, sunt sigur de asta, nu știai? răspunde cu o mină surprinsă neamțul.
Arunc o privire dezorientată în jur care se oprește pe chipul nemțoaicei singure.
– Îhîm, confirmă ea strângând din buze cu nedisimulată ironie și sadică satifacție.
„Păi noi am crezut…” pare a spune neamțul când revin cu privirea distrusă asupra lui.
Va urma ……………………………..
Peste zile 2 zile va fi distribuit pe pagina de Facebook Dintele Lui Buddha articolul „2. Discriminarea în Sri Lanka? – Cum l-am cunoscut pe Jean„ din seria
Toate articolele din seria online „9 zile în Hikkaduwa în timpul Paștelui însângerat din Sri Lanka”:
- Paște însângerat în Sri Lanka
- Discriminarea în Sri Lanka? – Cum l-am cunoscut pe Jean
- Fuga spre sudul insulei
- Tropa de Elite – Amigos Para Siempre
- Coreeencele
- Propunere de business
- Zi după zi
- [Idiotul srilankez din vecini]
- Analiza situației din Sri Lanka și pregătirea continuării călătoriei
- Din nou la drum; autobuzul care m-a dus în Colombo, unul mare și „adevărat” de data asta, a devenit autobuzul meu privat după ce toți ceilalți călători au coborât