În momentul când am hotărât că trebuie să ies din camera mea și șă plec în lume, m-am gândit că dacă tot o fac atunci călătoria să fie într-un loc cu totul special, iar una dintre opțiuni a fost Sri Lanka. Am început să citesc despre Sri Lanka, înainte de asta doar „buddhismul din Sri Lanka” erau singurele cuvinte ce puteau fi apelate din memoria mea despre această țară, fără a fi sigur că a existat sau nu așa ceva. Mi-i și închipuiam pe băștinași având mai toți trăsături tibetane și nu știam nici măcar că în timpul ocupației britanice această insulă a purtat numele Ceylon. Am continuat cititul și am aflat că această țară are multe locuri extraordinare de vizitat și nu e doar o insulă tropicală cu plaje imense, palmieri și elefanți.
Am căutat itinerarii turistice din Sri Lanka și am văzut că pot fi vizitate nenumărate plantații de ceai, o mulțime de parcuri naționale, stațiunea montană și răcoroasă Ella aflată aproape de sora ei geamănă Nuwara Eliya și de cochetul Nine Arches Bridge, cascade spectaculoase, peștera-templu din Dambulla cu 153 de statui ale lui Buddha, vestigiile vechilor capitale Anuradhapura și Polonnaruwa. Toate erau obiective de care nu-ți mai amintești aproape sigur peste o lună dacă privirea a zăbovit doar o sigură dată asupra numelui lor, chiar dacă după ce le vizitezi îți dai seama că sunt locuri de neuitat. Chiar și principala atracție a țării, imensa stâncă din Sigiryia aruncată în mijlocul câmpiei, nu îmi spunea nici ea mare lucru.
Însă dintre toate locul care mi s-a întipărit bine în minte a fost Templul Dintelui Lui Buddha, astfel încât dacă mă întreba cineva peste o lună ce ar fi de vizitat în această țară, acesta ar fi fost pe primul loc din răspuns. Recunosc că nu m-am putut stăpâni să nu zâmbesc la gândul că cine știe câte alte temple din Asia și de pe alte continente ar fi putut susține că găzduiesc dinți ai lui Buddha, de ai putea crede că a avut dantura bogată și regenerabilă ca a unui rechin pentru a-i putea mulțumi pe toți care și-au dorit să aibă parte de relicve din Divina Încarnare, pentru unii, și imensa personalitate cunoscută în toată lumea, pentru alții. Al doilea ar fi fost vizitele la „ferme” de broaște țestoase din diferite locuri din Sri Lanka, iar apoi …vidul s-ar fi născut și lăsat peste vorbele mele.
Așa că în momentul în care am decis că a venit timpul să mă apuc de scris, titlul „Dintele Lui Buddha” a rămas singura opțiune, doar nu era să-mi denumesc cartea mea de suflet „Broaștele țestoase din Hikkaduwa„!