Discriminare în Sri Lanka? Cum l-am cunoscut pe Jean

Continuare de la „Paște însângerat în Sri Lanka” din seria „9 zile în Hikkaduwa în timpul Paștelui însângerat din Sri Lanka”

Cu o seară înainte în timp ce așteptam la coadă la singurul restaurant de tip „împinge tava” găsit în Sri Lanka am vazut un localnic ușor plinuț și cu vreo 15 cm mai mic ca mine care părea că vrea să intre în față. E un lucru obișnuit în această țară: dacă lași la coadă în supermarket un spațiu de câțiva decimetri ca să nu stai cu sula-n fundul persoanei din față se va găsi vreun localnic să profite de această vulnerabilitate și să se înfingă în acel spațiu liber. Crezând că este aceeași situație i-am făcut semn că poate trece înaintea mea.

Hikkaduwa omleta
Hikkaduwa omleta

– Uere are u from? este prima întrebare pe care o primești de la localnici după primul zâmbet pe care ți-l trimit.
– România?
– Wow, eu sunt din Slovacia, suntem vecini, ce mă bucur că am întânit pe cineva din estul Europei!
Mă așez la masa mea favorită, apare și el și începem să ne spunem povestea.
El:
– Eu trebuia să vin în Sri Lanka cu un prieten pentru o vacanță de două săptămâni, dar când am ajuns în aeroport la punctul de verificare a pașapoartelor controlorul a constatat că pașaportul prietenului meu avea cu o zi în minus față de cele șase luni necesare pentru a i se accepta călătoria în acaestă țară. A fost de neînduplecat, eu am vrut să mă întorc cu el, dar prietenul meu mi-a zis să merg singur, e păcat să pierd banii si să ratez o asemenea experiență. E prima mea călătorie în Asia, sunt speriat, foarte speriat, am ajuns acum o săptămână și nu am ieșit din Colombo unde 4 fete spanioloaice pe care le-am cunoscut în avion au avut grijă de mine, doar că ele, fiind venite cu afaceri, ceva achiziții de pietre prețioase, au plecat spre interiorul insulei și mi-au recomandat să stau aici la plajă dacă tot sunt așa speriat.
– Eu am stat mai bine de 3 luni în Sri Lanka, apoi mi-am propus ca in luna aceasta să fac doua circuite prin această țară. Acum sunt aproape de terminarea celui din partea de sud a insulei, apoi îl voi face pe cel din partea de nord după ce mă voi duce mai întâi în Kandy pentru a-mi recupera jumătatea de bagaje lăsată într-un hostel.
– În Kandy aveam în plan să merg și eu cu prietenul meu, apoi să stăm câteva zile în Ella, aș putea să merg cu tine? Îmi este așa de tare frică să merg singur!
– De ce nu? Eu plec peste 2 zile în Kandy, nu cred că voi sta mai mult de o zi și de acolo tu vei putea merge către Ella cu trenul o zi la dus, o zi la întors și îti mai râmîne și o zi de vizitat pe acolo.
– De ce e o zi de mers cu trenul?
Sunt 150 de km, deci 7 ore.
– 7 ore pentru 150 km!
– Suntem în Sri Lanka! Nu va fi un timp pierdut, mulți dintre backpack-ării întâlniți pe aici și care călătoresc cu lunile și anii prin Asia mi-au spus că peisajele văzute din tren sunt cele mai spectaculoase din lume și că, în general, natura din Sri Lanka este foarte frumoasă, doar Vietnamul ar mai putea fi comparat cu această țară.
Și cum mai aveam planficat de stat 2 zile în Hikkaduwa în care îmi propusem să îmi cumpăr o mască pentru înot pentru a face snorkeling la câtiva zeci de metri de turma de broște țestoase mă gândesc că mi-ar prinde bine cineva care să aibă grijă de lucrurile mele pe plajă în timp ce eu vor fi cu capul pe sub apă mai multe zeci de minute. Și Jean pare a fi „clientul” ideal.
– Am putea merge mâine împreună la plajă. Unde stai?
– La Love Hostel.
La Love Hostel locuisem acum 2 ani și nu știu dacă m-am despărțit de proprietarul hostelului în condiții prea bune.
– Mă mai gândesc și poate mă mut și eu mâine acolo.
– Și altceva ce se mai poate face în Hikkaduwa? Am primit pe plajă un flyer depre o petrecere.
– Plaja din Hikkaduwa e imensă, să vedem unde e.
Iau flyerul, caut pe Google Maps locul și se pare că e la 1 km.
– Hai să mergem, n-am fost niciodată la o petrecere în Hikkaduwa.

Hikkaduwa plaja goala
Hikkaduwa plaja goala

Plecăm. Fiind în extrasezon plaja este aproape goală în timpul zilei, seara/noaptea e pustie, doar niște crabi o iau la goană cu o mulțime de mișcări pe secundă din picioarele lor subțiri când ajungem imediata lor apropiere. Chiar dacă zogomotul valurilor ne împiedicăm să auzim muzica de departe, putem însă vedea restaurantul cu „terasa” pe nisip cu lumini intermitente și împrejumuită de un gard din nuiele.

Ca un bun cunoscător pornesc primul la intrare unde paznicul tipic (chip de pensionar și trup ultra-zvelt) mă întâmpină cu zâmbet și apoi i se adresează lui Jean:
– Tu nu!
Acum îmi aduc aminte că în Mirissa de multe ori la petreceri nu li se permitea accesul localnicilor decât dacă cumpărau de minim valoarea unei beri (400 rupii singhalese = 2 euro cea mai ieftină, la salariul unui picolo de 20.000 de rupii pe lună pentru 28-31 zile lucrate de la 12 la 24 o bere înseamnă aproape două treimi din munca lui pe o zi). Li se mai permitea accesul fără plată locanicilor care lucrau pe plajă (în alte restaurante, la închiriat de plăci de surf șamd) pe baza prieteniei cu cei care organizau party-ul.
Arunc rapid o privire pe terasă și pe ringul de dans, e cu totul altă lume față de Mirissa, mult alfel față de … haiducia din Mirissa. 😀
– E cu mine, îndrăznesc totuși.
– Ok, sir, poate intra dacă este cu d-voastră, mi se răspunde după o secundă de gândire.
Jenat de situația creată de imaginea lui Jean mă întreabă:
– Chiar așa de mult semăn cu localnicii? Nu mi-aș fi putut închipui vreodată.
– Ei, puțin pe-acolo. Oricum este și întuneric și nu se pot distinge prea bine trăsăturile.

Hikkaduwa plaja localnici 1
Hikkaduwa plaja localnici 1
Hikkaduwa plaja localnici 2
Hikkaduwa plaja localnici 2

Acum ce să-i spun? Că și eu, când l-am întâlnit la restaurantul de tip „împinge tava”, cu lumină suficientă încât să distingi verdele de albastru, nu am făcut nicio diferența între el și un srilankez?
Am luat câte o bere cu ghimbir, am stat vreo oră la masă vorbind despre una, despre alta și apoi ne-am întors pe la casele noastre.
Iar a doua zi mi-am făcut bagajele și m-am mutat la Love Space Hostel, chiar în aceeași cameră cu Jean, în patul eliberat de un tânăr și alb american plin de mușchi, cu cercel într-o ureche și care părea a se eschiva la orice tentativă de discuție pe care Jean o încerca.

Va urma ……………………………..

Următorul (va fi distribuit imediat după publicare pe pagina de Facebook Dintele Lui Buddha„3. Fuga spre sudul insulei” din seria „9 zile în Hikkaduwa în timpul Paștelui însângerat din Sri Lanka”

Toate articolele din seria online:

  1. Paște însângerat în Sri Lanka
  2. Discriminarea în Sri Lanka? – Cum l-am cunoscut pe Jean
  3. Fuga spre sudul insulei
  4. Tropa de Elite – Amigos Para Siempre
  5. Coreeencele
  6. Propunere de business
  7. Zi după zi
  8. [Idiotul srilankez din vecini]
  9. Analiza situației din Sri Lanka și pregătirea continuării călătoriei
  10. Din nou la drum; autobuzul care m-a dus în Colombo, unul mare și „adevărat” de data asta, a devenit autobuzul meu privat

Paște însângerat în Sri Lanka

Am început seria „Dintele Lui Buddha” cu o poveste tembelo-instagramicească în care „Autobuzul de la aeroportul din Negombo către gara din Colombo a devenit autobuzul meu privat„. Fusese însă doar un microbuz și în mintea oricărui vânător de întâmplări poate încolți rapid gândul „ce bine ar fi dacă aș avea parte de o asemenea cursă de unul singur cu un autobuz <<adevărat>>”. Doar că la un moment dat soarta a hotărât să se joace cu dorința mea copilărească. și mi-a oferit „șansa” de a fi singurul călător al unui autobuz „adevărat”.

Primul articol din seria: „9 zile în Hikkaduwa în timpul Paștelui însângerat din Sri Lanka”

[Prima zi în Hikkaduwa: elvețianca cu un job la care mulți ar lucra gratuit, ba chiar ar face și ore suplimentare, tot fără plată; doctorița poloneză care lucrează în Germania și broaștele țestoase șrilankeze – poveste în lucru]
[A doua zi în Hikkaduwa: iar broaște țestoase, teleleu pe plaje și străzi, expediție la Bentota – poveste în lucru]

Hikkaduwa Broasca Testoasa (Turtle)
Hikkaduwa – Broască Testoasă (Turtle)

Sunt venit de azi dimineață în acest hostel din Hikkaduwa. Inițial îl alesesem pe cel mai ieftin și poate că aș fi rămas acolo. Nu mă deranja faptul că după patul meu urma un perete și apoi, la un metru și-un pic, linia de cale ferată și de câteva ori pe noapte mă trezea șuieraturile trenulurilor, iar timp de un minut și ceva zgomotele vagoanelor erau acompaniate de o zgâlțâire zdravănă a clădirii. Nici faptul că nemțoaica din camera de alături, o backpack-ăriță de luni bune prin Asia și care, probabil, nu a mai știut de epilare pe partea inferioară a gambelor în tot acest timp, îmi zâmbește mai mult decât prietenos când ne vedem și își lasă ușa camerei deschisă de fiecare dată când se dezbracă. Doar cu cel din patul de alături, un neamț 60+ ani ce am schimbat câteva vorbe, a lucrat într-o multinațională și a schimbat țara la fiecare două săptămâni, a fost și în România de foarte multe ori.

Nuwara Eliya Cascada
Umbra telefonului meu, câteva degete proprietate personală și niște prieteni la baza cascadei care nu știu dacă îmi fac pozele promise sau nu.

Atât de absent am fost față de restul turiștilor că nici nu am știut că în cealaltă camera de alături a dormit Alex, „rus-german boy”-ul de 59 de kilograme și mai mic de înălțime care mi-a întins mâna dintr-o poziție incomodă pentru el când mai aveam vreo 80 de centimetri până în vârful stâncii de deasupra cascadei din Nuwara Eliya și nu mai puteam urca deloc, fiind rămas într-o poziție delicată în timp ce restul trupei noastre, doi spanioli și o nemțoaică, se maimuțăreau pe undeva la câțiva zeci de metri sub noi ca și cum ar fi niște vedete din social media care își pregătesc material pentru targetul zilnic de instatory-uri de grup în loc să-mi facă mie poze în vârful cascadei pe care tocmai o escaladasem împreună cu Alex. Ce-i drept acceptaseră mai cu jumătate de gură, întocmai ca niște purceluși duși pentru a doua oară la castrat.

Cel care administra hostelul unde am fost prima dată, un bărbat la vreo 30 și ceva de ani, în fiecare dimineață după ce pregătea micul dejun se așeza la o masă și construia un castel din cărți de joc, castele din acelea pe care le vezi pe Facebook sau Youtube timp de câteva secunde și care apoi sunt distruse de un cățel plin de entuziasm. Am întâlnit în Sri Lanka o mulțime de oameni care lucrau în turism și care aveau înclinații cu totul în afara fișei postului. Pathiranage, administrator al unei vile din Galle pictează extraodinar de frumos, patronul hostelului din Nuwara Eliya poate cânta la chitară și pianină aproape orice hit al anilor 80′-90′.

Hikkaduwa Varan

Hikkaduwa Varan 4
Un lucru banal în Sri Lanka

Este duminică, este Paștele Catolic și eu tocmai m-am întors de la plajă cu colegul meu de cameră, un est-european care locuiește în Olanda și despre care toți cei care sunt de mai multe zile în hostel știu că este homosexual, numai eu încă nu am aflat. Majoritatea călătorilor prin Sri Lanka sunt hoinari cu un rucsac în spinare care azi sunt aici, mâine dincolo si poimâine cine mai știe pe unde. Sunt câteva cupluri închise sau prea ocupate în ziua petrecută în acel loc pentru a mai socializa, cum e cuplul de francezi, el având ceva origini magrebiene. Sau tripleta clasică: el, ea și „eu fără prietena mea cea mai bună nu plec nicăieri”. Dar în Love Space Hostel era un cuplu de germani ce arată cam ca un cuplu bine închegat de corporatiști 30+ din Pipera împrieteniți cu o austriacă slabă și tatuată peste aproape toți decimetrii corpului ei și cu cercei/inele prinse peste tot pe unde s-a putut găsi un loc de agățat, cu o expresie care spune îți poate băga cuțitu-n tine pentru o doză de droguri. Ad-hoc e alipită la discuțiile de zi și de seară încă o nemțoaică care ar putea fi asimilată unei fete civilizate și educate din Europa de Est, o rusoaică mai micuță de statură, frumușică și trasă printr-un inel ce „lucrează de acasă” la o agenție de turism ocupându-se de validările rezervărilor online plus o turcoaică ce hălăiduiește de vreun an prin Asia fiind ghidată prin internet de fiul ei de 23 de ani. Mai este un rus cu păr blond creț și pielea uimitor de albă, de parcă nu ar fi făcut deloc cunoștință cu soarele acestei țări tropicale, cu greutatea ușor peste partea de sus a mediei și care pare a fi tipul care rar se dezlipește de pe scaunul de pe care butonează la laptopul de pe masa lui. Are camera lui și rare sunt zilele în care iese mai mult de 2 ore din culcuș.

Apus de Soare în Hikkaduwa
Apus de Soare în Hikkaduwa

Ieri au avut două teme întinse și răs-întinse pe parcursul întregii seri.
1. Turcoaica (ea și rusoaica locuiesc în vecini, doar ne vizitează seara) a primit un mesaj de la patronul hostelului nostru, un tip de 60 de ani cu alură respectabilă, soție și o fiică de 9 ani, prin care îi spunea să vină în dormitorul lui. Degeaba a încercat cineva să sugereze că poate prin dormitor se poate înțelege hostelul (dormitorul comun) și că prin acel mesaj întreprinzătorul srilankez căuta să fure/racoleze un client de la concurență, toată partea feminină este 100% convinsă că proprietarul este un fustangiu mizerabil cu care nicio femeie respectabilă nu trebuie să stea vreodată de vorbă fără cineva de încredere alături. Și această concluzie nu e negociabilă. Punct.
2. În Parcul Național Yala un turist a fost ucis de un leopard, în timp ce lumea făcea fotografii și filmulețe cu telefonul și exclama „wow, ce pisicuțe drăguțe”, una dintre cele trei feline a sărit într-un jeep, a înșfacat primul om care i-a picat în gheare și a plecat cu el, omorându-l. Apoi, când cineva mai curajos a sărit din mașină și s-a îndreptat spre leoparzi pentru a-i speria, unul dintre ei s-a năpustit și asupra lui rănindu-l foarte grav până când au intervenit paznicii parcului. Neștiind prea bine engleză am căutat pe internet povestea și am găsit ceva similar: 5 muncitori din parcul Yala se odihneau când a venit un leopard și a înșfăcat pe unul dintre ei plecând cu prada în tufiș. Un șofer a venit rapid cu jeep-ul încercând să ajute și a fost și el grav rănit, fiind acum în spital cu șanse rezervate de supraviețuire. Se pare că lamentările mele de acum câteva zile când am ales să stau într-o cameră fără pereți la câțiva zeci de metri de Parcul Național Udawalawe nu au fost chiar lipsite de rost.

„Mi s-a părut tare/funny/cool și mișto să stau singur într-o cameră de tipul acesta, precum viețuiau în casele de prin copaci oamenii acum câteva mii de ani.
Însă acum o oră am realizat că la câțiva km de mine sunt leoparzi …”

Linkul din Facebook pentru comentariile cu lamentările mele și încurajările cinice ale prietenilor mei: https://www.facebook.com/marius.apetrei/videos/849874878698885/

Dar cum al doilea subiect părea o chestiune ce ar urma să fie dezbătută mult timp de-aici încolo, astăzi știrile sunt mai mult decât înfricoșătoare: șase atentatori sinucigași s-au aruncat în aer în trei biserici catolice și trei hoteluri de lux. Numărul estimat al morților este de peste 350, al răniților peste 500. Și chiar dacă numărul decedaților ar putea fi revizuit în scădere după ce vor fi alăturate fragmentele de corpuri umane pentru a nu face dintr-un mort doi, trei sau nu știu câți teroarea a pus deja stăpânire pe turiștii din Sri Lanka: aproape toți caută soluții pentru a fugi cât mai repede din țara în care tocmai a apus paradisul celor 10 ani de la sfârșitul crâncenului și lungului război civil dintre majoritatea singhaleză (budhistă în cea mai mare parte, dar și cu componentă importantă de creștini) și minoritatea tamilă (ai cărei exponenți par fi distribuiți aproximativ egali în cadrul religiilor hinduse și musulmane).

Atentate Paște Catolic în Sri Lanka marcat ca fiind in siguranță
Atentate Paște Catolic în Sri Lanka marcat ca fiind in siguranță

Unii sunt mai norocoși și prind locurile rămase libere pentru următoarele curse aeriene, ceilalți se refugiază în sudul insulei, zonă considerată mai sigură. La fel și tripleta cuplu german cu alură de corporatiști Pipera 30+ plus austriaca complet tatuată și piersicată studiază oferte de cazare. La un moment îi aud că pomenesc ceva despre Jean, noul meu coleg de cameră, și despre ghinionul acestuia că nu a rămas în aeroport alături de boyfriend-ul lui.
– Este friend, nu boyfriend, îi corectez eu.
– Boyfriend, sunt sigur de asta, nu știai? răspunde cu o mină surprinsă neamțul.
Arunc o privire dezorientată în jur care se oprește pe chipul nemțoaicei singure.
– Îhîm, confirmă ea strângând din buze cu nedisimulată ironie și sadică satifacție.
„Păi noi am crezut…” pare a spune neamțul când revin cu privirea distrusă asupra lui.

Va urma ……………………………..

Peste zile 2 zile va fi distribuit pe pagina de Facebook Dintele Lui Buddha articolul „2. Discriminarea în Sri Lanka? – Cum l-am cunoscut pe Jean din seria

Toate articolele din seria online „9 zile în Hikkaduwa în timpul Paștelui însângerat din Sri Lanka”:

  1. Paște însângerat în Sri Lanka
  2. Discriminarea în Sri Lanka? – Cum l-am cunoscut pe Jean
  3. Fuga spre sudul insulei
  4. Tropa de Elite – Amigos Para Siempre
  5. Coreeencele
  6. Propunere de business
  7. Zi după zi
  8. [Idiotul srilankez din vecini]
  9. Analiza situației din Sri Lanka și pregătirea continuării călătoriei
  10. Din nou la drum; autobuzul care m-a dus în Colombo, unul mare și „adevărat” de data asta, a devenit autobuzul meu privat după ce toți ceilalți călători au coborât

Venirea unei broaște țestoase pentru a-și depune ouăle în nisipul de pe malul oceanului naște o dramă pe plaja din Mirissa

– Au venit două „chilli girls„, mi-a spus gazda de de cum am intrat în curte.
– Două ce?
– Două chilli girls, îmi spune unindu-și degetul mare, arătătorul și mijociul pentru a le duce în dreptul buzele și a rosti un „muah” zgomotos ce nu lasă niciun loc de interpretare: cele 2 fete trebuie să fie la fel de aprinse și hot precum ardeiul iute pe care-l îndrăgesc toți locuitorii din Șri Lanka. Îmi spune că sunt plecate în recunoaștere pe plajă și că se vor întoarce în curând.

Apoi îmi arată pe telefon rezervarea facută pe booking pentru două persoane din… Chile. Mi le și închipuiam arătând ca niște indience din Anzi sau măcar cu ceva trăsături care să amintească de sângele nativilor din America de Sud. La nici două minute după ce Madhu m-a părăsit aud poarta zdrângănind, probabil că sunt chiliencele și că nu au învățat încă tainele manevrării ei. Așa este, doar că în fața mea sunt două fete pe care dacă le-aș vedea pe stradă în România nici prin gând nu mi-ar trece că nu-mi sunt conaționale. Nici măcar ceva hispanic nu reușesc să identific pe chipurile lor. Mă gândesc că nu e momentul să le instruiesc cum se deschide poartă fără zgomot și hărmălaie, ne prezentăm, în clipa următoare le uit numele, cum probabil și ele l-au uitat imediat pe al meu, aflu că lucrează în Santiago de Chile, dar că nu locuiesc în capitală și ne retragem fiecare pe la camerele lui. Mă întind în pat și adorm aproape instantaneu.
Sunt trezit de niște zgomote puternice: e aproape 12 noaptea și chiliencele au reușit cu greu să deschidă poarta. Le văd umbrele strecurându-se pe lângă fereastra mea și odată cu ele a plecat și somnul meu să se odihnească prin patul altcuiva.

Și cum nu era nicio șansă să-l conving să se reîntoarcă mi-am pus un tricou pe mine și am plecat să hălăiduesc pe plajă. Acolo am aruncat o privire, două la petrecerea care se desfăsura în restaurantul transformat în clubul de noapte al Mirissa-ei pentru ziua respectivă din săptămână și am pornit să-mi fac cele două parcurgeri dus-întors de-a lungul plajei din nopțile mele fără somn. La nici 150 de metri , la doi metri de apa oceanului zăresc o broască țestoasă ieșită din mare. Nu poate fi decât un motiv prezența ei acolo: a venit să-ți depună ouăle. Știu că nu trebuie deranajată, că flash-urile o pot speria, dar neputând-o filma pe întuneric, mă deplasez suficient de mult în spatele ei asfel încât să o pot lumina cu cu telefonul, fiind atent ca să pot închide imediat ce aș observa că ea ar da vreun semn de schimbare a direcției de mers.

De pe un scaun din localul părăsit de mine se desprinde un bărbos mai înalt cu vreo 10 cm ca mine și pe un ton de bunic îmi spune că nu e bine să folosesc blitz-ul că sperii țestoasa. Știam și eu asta, nu am ce nega, chiar dacă am folosit lumina într-un mod foarte atent.
……………….
……………….
……………….

Ne așezăm amândoi pe un pat de plajă din lemn ca să privim cum țestoasa își sapă groapa, depunde ouăle și apoi le acoperă cu nisip. Îl cheamă Borg, locuiește pe plajă dacă am înțeles bine și îmi oferă să beau din sticla lui. Îl refuz spunându-i că nu am de-a face cu băutura, dar nu pot să nu accept invitația de asculta împreună la căști muzica din telefonului, mai ales că fumul din țigara lui era dus de ușoara briză a mării spre cealaltă parte.
……………….
……………….
……………….

– Tu îmi zici mie să nu „dau flash-uri”, mie, un băiat născut în Șri Lanka? îl apostrofează unul din cei trei băieți veniți din barul din apropiere în timp ce își îndreaptă mâna dreaptă spre Borg, atingându-i pieptul cu vârful degetului arătător.
– Tu îmi spui ce trebuie să fac când văd o broască țestoasă venită la mal ca să-și depună ouăle, mie, care am crescut în Șri Lanka și care iubesc animalele? continuă el, punând încă o dată vârful defetului arătător de la mâna dreaptă pe pieptul lui Borg.

Este prima dată când asist la o confruntare dintre un localnic și un turist și asta este ceva de nemaivăzut într-o țară în care o posibilă neînțelegere se încheie cu un zâmbet încă de cum cei doi și-au dat seama că ceva este nelalocul lui. Inclusiv atunci când un șofer așteaptă cuminte, fără a claxona (e drept că se claxonează imens de mult în țara asta, dar asta o fac din considerente practice, de cele mai multe ori preventiv, când sunt în mișcare, nu din furie sau frustrare) și fără a forța motorul timp de 10-30 de secunde până când turistul, cu căștile în urechi, își dă seama că merge pe mijlocul străzii.

Iar din punct de vedere al autorităților de multe ori m-am gândit că dacă i se întâmplă ceva rău (un act de violență) unui turist atunci poliția locală ar fi în stare, pentru a identifica făptașii, să-i bată pe toți din oraș cu excepția primarului și a rudelor sale. Iar dacă nici așa nu s-ar rezolva cazul atunci ar veni poliția de la nivel central care l-ar bate și pe primar cu tot neamul său.

Observ toate acestea în timp ce fotografiez și filmez retragerea broaștei țestoase către ocean alături de cei 2 bărbați mai mici de statură, dar bine făcuți, cu alură și accent hispanic. Observ că unul din cei trei angajați a barului a dispărut când a început conflictul …

Există vreun „va urma” dacă inviți la masă o rusoaică superbă, întârzii 25 minute, iar la final constați că în buzunar ai bani cât să-ți plătești doar partea ta?

Tania a absolvit Institul Politehnic din Moscova. Cu excepția primului an din viață, a locuit într-un oraș din Siberia, apoi a studiat 6 ani ]n capitala Rusiei, iar după terminarea facultății s-a întors în orașul natal unde a găsit un loc de muncă în domeniu. Este cercetător în această firmă de 4 ani, primește rezultatele și diagramele funcționării echipamentelor aflate în testare, urmând ca ea să identifice și să elaboreze template-uri/șabloane după care să fie optimizate procesele de producție.

Și fiindcă în Siberia într-o anumită perioadă a anului e foarte frig, de prin octombrie-noiembrie anumitor angajați li se permite să nu se mai deplaseze la serviciu, urmând a lucra de acasă, comunicând prin email. Așa că Taniei i-a încolțit repede un gând: acel birou de acasă s-ar putea foarte ușor muta intr-o țară călduroasă. Și astfel, în timp ce iarna sora ei se bucura de temperatura de -35 de grade în Siberia, iar tatăl lor, mai puțin norocos fiindcă fusese detașat cu serviciul ceva mai la nord, beneficia de -51 grade Celsius, Tania suferea de căldură de aproape 2 ani prin diverse țări tropicale/ecuatoriale.

A vizitat peste 30 de țari, dar peste jumătate din timp și l-a petrecut în Șri Lanka. Am întâlnit-o prima dată acum 2 ani într-un hostel din Hikaduwa, am schimbat câteva vorbe când am mers cu ea și altă fată la plajă, ne-am adăugat în facebook și instagram, iar ea s-a întors în locul ei preferat, Mirissa. Mirissa mi s-a părut locul cel mai potrivit pentru prima parte a proiectului meu, așa că de cum am ajuns în Șri Lanka am pornit glonț către această mică stațiune din sudul țării în formă de pară și pasul oarecum logic a fost să o întâlnesc oarecum, dar și puțin probabil întâmplător pe plajă dupa vreo 2 zile. După alte vreo 3 zile am invitat-o să luăm prânzul împreună. De fapt nu e prea clar cine pe cine a invitat, dar ținând cont că atunci când am însoțit-o într-o dimineață în ritualul ei zilnic de a inota în ocean înainte de micul dejun i-am spus că pentru mine, ca vegetarian, îmi este greu să găsesc un restaurant cu mâncare bună, iar ea mi-a făcut o recomandare care, spunea ea, mă va încânta.

Dacă aș fi să clasific localurile din Mirissa le-aș împărți în 5 mari categorii:

1. Localurile cu mesele împânzite pe plajă, fiecare cu masa lui aproape de malul oceanului pe care sunt expuse diferite feluri de pești (dorade, pisici de mare șamd), homari, crabi, languste, caracatițe și alte „fructe de mare” și unde câte 2-3 angajați încearcă trecătorii să se oprească și să aleagă din exponate pentru fi serviți cu asemenea delicatese la un preț și calitate mult superioară oricărui oraș din Europa sau Statele Unite. Fiecare masă este iluminată de o lumânare închisă într-o cutie de sticlă pentru a o proteja focul acesteia de vântul care ar putea-o stinge. Poți întâlni mai ales ruși, vest-europeni de toate felurile (englezii fiind predominanți), australieni, ceva americani, uneori alți asiatici. „Terasele” se „deschid” cu puțin înainte de apusul soarelui inlocuind paturile de plajă (șezlongurile) și rămân până la miezul nopții. Mai toți angajații sunt toți băieți firavi, poate că media de greutate este sub 65 de kg, cu fețe luminoase și zâmbet larg și probabil că în fișa postului mulți din ei au inclusă condiția să aibă părul lung pentru a li se da o aură sălbatică și pentru a atrage, mai ales, turistele occidentale (englezoiace, nemțoaice, includem aici și australience) si mai puțin rusoaicele care se pare că sunt mai puțin „open mind”, cei răutăcioși chiar ar putea să le catalogheze cam rasiste din punctul de vedere al ralațiilor amoroase cu localnicii.
Tot în cadrul acestei categorii aș cuprinde și unele restaurante din localitate amplasate în anumite grădini, cu trotuare întortocheate, multe lumini și floră tropicală care sunt, la fel ca și cele de pe plajă un loc nu numai de servit masa ci si de destindere, de stat la povești într-un cadru feeric.

2. Restaurantele bine îngrijite din localitate care au doar un spațiu strict pentru mese au drept clienți aceleași categorii de persoane ca și cele din prima categorie care fie pentru că nu-și permit tot sejurul să servească cina pe plajă, fie vor să diversifice cât mai mult aceste locuri. Tot aici vin și tineri occidentalali care locuiesc în hosteluri pentru a socializa. Se stă și la taclale, dar parcă e totuși altceva. 🙂

3. Localuri strict pentru masă pentru persoanele cu buget redus, amenajate pe un fost spațiu care nu a fost gândit din start pentru așa ceva, îngramădite, în care iei masa și apoi o tai în viteză. De multe ori porțiile pot fi la fel de mici ca și prețurile și poți avea surprize. Am cerut o supă și mi s-a adus o apă fiartă în care au fost puse căteva plante peste apa încălzită. Practic procesul de fabricație nu a diferit aproape deloc cu cel de realizare a unui ceai.

………………………………………………………….
………………………………………………………….
………………………………………………………….

Sfidarea oceanului și pedeapsa aricilor de mare

Eram de câteva zile în Mirissa, singurul loc din Șri Lanka unde poți face o călatorie cu vaporul pentru a vedea balene de la mică distanța și raiul petrecerilor de pe litoralul acestei insule în formă de pară din Oceanul Atlantic, numită uneori și lacrima Indiei. În timp trupul meu se acomoda cu căldura mintea îmi zburda spre găsirea unor noi locuri deosebite în care să fac primele transmisii în direct pentru concursul meu din cadrul proiectului de promovarea a primei mele cărți, „Dintele lui Buddha”.

Apusurile de soare sunt extraordinare aici, nu în fiecare zi prinzi unul reușit, dar e clar că ele vor fi cuprinse de la început în live-uri chiar dacă diferența de fus orar va face ca grandioasul eveniment de la ora 18:00 din Șri Lanka să „se întâmple” în mijlocul zilei din România, moment nu prea propice pentru a avea o audiență cât de cât bună. Doar dacă aceste minute nu vor fi decretate de interes național, anagajatorii fiind obligați prin lege să ofere pauză de lucru, iar școlile să se sincronizeze în privința pauzei mari.

Seara paturile pliante din dreptul localurilor fac loc meselor iluminate fiecare de câte o lumânare. Fiecare restaurant are o masă pe care expun pești de diferite feluri (dorade, pisici de mare, nu mă pricep și nici nu am studiat, sunt vegetarian), creveți, crabi, homari, languste și o mulțime de alte feluri de fructe de mare lângă care doi, trei angajați  încearcă să oprească trecătorii pentru a-i convinge să ia masă în locul în care să consumă cele mai bune produse marine din cel mai bun restaurant de pe plajă.

Petrecerile mult lăudate se fac în fiecare seară într-un singur local, prin rotație. Toate sunt draguțe, dar locul de dans este foarte mic, ringul de dans cu podea făcută de mâna omului se extinde mai totdeauna cu nisipul plajei. Nu există etichetă, mai toți băieții vin în pantaloni scurți, cu un tricou ieftin și în șlapi. Fetele… majoritatea cam la fel. Pentru turiști nu există preț de intrare sau condiționarea de a cumpăra de o valoare minimă, dar băieții de prin partea locului trebuie să plătească o taxă de intrare, primind, uneori o brățară de care sunt verificați foarte strict, cu priviri dure, de către agenții de pază. Se bea moderat și se consumă nemăsurat marijuana, aproape oriunde m-aș așeza mă trezesc lovit de aceste miasme care îmi evocă amintiri din copilărie cu culturile de cânepă din satul meu natal.

În partea stângă a plajei principale se află o insuliță pe care orice turist se simte dator să o exploreze de câteva ori în timpul sejurului. Dar ceea ce foarte puțini ajung să afle, de multe ori nici aceia care stau cu săptămânile sau chiar lunile prin aceste locuri e că la marginea cea mai depărtată de țărm, pe pietrele lovite zgomotos de valuri, poți descoperi „peștii săltăreți” (așa i-am denumit eu), pești care ies din apă și sar pe stânci arcuindu-se cu aproape întreg trupul lor în niște mișcări ce mă transpun imediat în mirifica lume a filmelor de animație realizate acum zeci de ani. Privirea lor mă duce cu imaginația cu zeci sau sute de milioane de ani timpurile trecute când primul pește s-a hotărât să iasă din zona lui de confort marin ca să exploreze tărmurile, devenind strămoșului unei noi lumi și a actualei civilizații umane.

Ar mai fi un live de la mersul pentru a vedea balenele, poate și snorkeling, deși parcă nu mi-aș cam băga telefonul meu în apă pentru a imortaliza momentul când voi înota cu broaștele țestoase și cu peștii pe fundul oceanului, dar sunt doar șase locuri din cele 101 propuse. Privirea mi s-a oprit asupra imensei stânci din partea dreaptă, ca un fel de insulă complementară a celei din stănga, dezgolită de orice fel de pămînt și, implicit, de vegetație. Trebuie neapărat să ajung pe ea ca să văd înainte ce priveliște îmi oferă, mai ales că ar putea fi ceva inedit, niciodată nu am vazut pe nimeni să intre prin apă în zona ei, darmite să ajungă pe ea.

În timp ce mergeam cu picioarele prin apa, chiar înainte de a mă apropia de stâncă oceanul îmi trimite către mine pe o placă de surf o frumoasă rusoaică care îmi zâmbește de parcă ne-am cunoaște. Și chiar ne cunoaștem, și ieri dimineață când mă plimbam pe plaja aproape pustie, am zărit-o facând câteva mișcări de gimnastică, mi-a surprins imediat privirea de o clipă și mi-a zâmbit și atunci, prefăcându-se usor jenată de acel moment.

Această întâlnire m-a pus pe ganduri: în zonă sunt valuri puternice, iar drumul către stâncă este presărat de o mulțime de pietre de care m-aș putea lovi dacă valurile m-ar dezechilibra. Totuși stânca mare face un scut impotriva acestora, fragmentându-le foarte mult forța, deci riscurile ar trebui să fie inexistente. Ah, și rusoaica este V., acum două seri, pe cănd stateam cu Tania la o masă și lucram amândoi la proiectele noastre, eu la laptopul meu, ea la apple-ul ei, fiecare după buget, V. a venit la masa noastră și au început amândouă să vorbească într-o rusgleză, limbă pe care nu o cunosc, repetiția cuvântului party la V. mă făcea să cred că ea dorea să aibă companie la petrecere, iar răspunsul cu „rabota” îmi sugera refuzul Taniei pe motiv de că are de lucru. Deci mi-a zâmbit pentru că deja ne cunoșteam, nu pentru că sunt marele macho de pe plaja din Mirissa.
Dar gândurile nu pot zbura prea mult când omul este are ceva de făcut și este hotărât să-și împlinească planul.

Pornesc spre stâncă, însă de la primii pași observ că sunt arici de mare prin apă. Nu e nicio problemă atăt timp cât pot păși printre ei. Pe măsură ce înaintez printre și pe pietre observ că aricii de mare se înmulțesc, dar atât timp cât îmi pot strecura picioarele printre ei și pot rezista forței valurilor, forță mult estompată de stânca din față. Undeva pe la trei sferturi nu se mai poate înainta, aricii de mare ocupă aproape întreg fundul mării, așa că am decis să mă întorc. Doar că acum am o problema ca toți cei care se gândesc doar cum să-și atingă și nu cum să se retragă dacă acesta nu poate fi atins: e mai dificil să îți menții echilibrul pe pietrele lunecoase când valurile vin din spate și, „în plus” nu ai vederea lor continuă pentru a planifica pauze înainte de venirea lor.

Și ceea ce putea să se întâmple până la urma s-a întâmplat…

………………………………………………
………………………………………………
………………………………………………

Autobuzul pe ruta aeroport Negombo – Colombo a devenit autobuzul meu privat. That is the Spirit! Spirit of Sri Lanka!

În sfârșit am revenit în Șri Lanka! Am coborât din avion în Negombo, am trecut de punctul de control al pașapoartelor unde, după aplicarea vizei, funcționarul mi-a zâmbit cum numai oamenii din această parte a lumii știu să zâmbească, am schimbat 200 de euro la una din casele de schimb valutar care aveau toate același curs, mi-am achiziționat un SIM cu câteva minute internaționale, mai multe naționale plus 9Gb acces la internet (4Gb ziua, 5Gb noaptea) și, înainte de a părăsi aeroportul am căutat să iau contact încă de pe aici cu spiritul Șri Lankăi.

Am vizitat niște magazine, am căscat gura la hostess-ele îmbrăcate în Crăciunițe și la mai toți oamenii din jur, am intrat într-o patiserie cu puține opțiuni mai mult de curiozitate și într-o toaletă de nevoie, iar în final m-am așezat pentru 20 minute pentru a urmări împreună cu localnicii adormiți pe scaune programul tv de pe niște ecrane de mărime obișnuite.

Aeroport Negombo

M-am bucurat, însă fără a fi uimit, că 2 dintre cele 3 clipuri vizualizate erau deja în play list-ul meu de pe youtube, una dintre ele fiind favorita mea, ilustrând prin optimismul și candoarea muzicii și coregrafiei cel mai bine spiritul majorității oamenilor din Șri Lanka.

Când am simțit că m-am încărcat suficient de mult cu energia acestor locuri și oameni am pornit spre ieșire unde un funcționar în uniformă, văzându-mă dezorientat a trimis pe cineva să mă conducă până într-un punct de unde se putea vedea stația de autobuz. Imediat am fost luat în primire și tracasat de un tânăr localnic care s-a oferit să mă ducă cu taxi-ul oriunde doresc în Șri Lanka. Prețul pentru destinația mea coboară fulminant pe măsură ce timpul trece și distanța față de statia de autobuz se micșorează. Nu reușesc să văd autobuzul, dar zăresc o persoană mai matură cu ochelari care mă studiază, părând a dori să mă ajute, dar nu înainte de a se asigura că sunt total dezinteresat de serviciile de transport ale băiatului de lângă mine. Așa că imediat ce mă apropii de el îmi face semn să mă așez și astfel aflu că autobuzul pe ruta Negombo-Colombo este de fapt microbuzul aflat la nici 5 metri în fața mea, pe geam avănd o placă cu numărul de linie.

Calatori aeroport capitala
Calatori aeroport capitala

Mă așez pe pe partea stângă, pe rândul cu un singur scauna și încerc să leg o banală conversație cu un cuplu, probabil soț și soție, aflat pe scaunele din partea dreaptă atât din dorința de a profita de ocazia de a discuta cu oameni obișnuiți cât și din considentul mult mai pragmatic de a nu adormi, în ultimele 60 de ore am avut parte de maxim 6 ore de somn, noaptea de dinainte fiindu-mi compromisă de arhitectul sud-african Siya din camera mea de la hostelul din Dubai care a ținut ca sunetul notificărilor din smartphone-ul lui să poată fi auzit dn blocul de vis-a-vis. Și cum primea câte una la 10-15 minute…

Marius Apetrei Negombo Colombo

Nu am timp prea mult de conversație cu aceștia fiindcă înainte de plecare taxatorul îmi oferă locul nababului, loc situat în față, în partea stângă, clar departajat de restul rândurilor din spate. După înfățișare era evident că sunt singurul turist din microbuz și că dorește să fiu privilegiat și de a avea o experiență deosebită încă din primele ore în care le vizitez țara. La fel și șoferul este foarte prietenos: văzând că fac fotografii aprinde luminile la fiecare oprire, ba chiar o prelungește până se asigură că am terminat de pozat și filmat, iar la un moment dat îmi oferă mâncarea lui. Sunt vegetarian, nu șiu ce este în caserola lui în care-și bagă degetele din când în când așa că mă văd nevoit să îl refuz.

După peste o oră si 20 min necesare parcurgerii acelui drum de 29 de km, ne oprim și mă pregătesc să cobor printre ultimii, oferindu-le 500 de rupii pentru confortul și extraserviciile oferite, presupunând că în mod normal prețul ar trebui să fie în jur de 50-100 de rupii.

Brusc taxatorul are o sclipire în ochi ca o reflexie a uui gând ce tocmai i-a străfulgerat mintea.
– Un mergeți, Sir?
– La gară, doresc să iau trenul spre Mirissa.
– Trebuie să rămîneți în autobuz, Sir! spune el proțăpindu-se în fața mea în timp ce coboră ultimii 4 localnici și șoferul asista pasiv la discuție în partea mea dreaptă.
– Să mergem îi zice acesta șoferului inchizând ușa și acesta a pornit microbuzul în ritm șrilankez.

Deja îmi treceau prin minte toate poveștile cu turiștii jefuiți, bătuți și omorâți prin Mexic, Brazilia & Co când au rămas singuri în autobuz la capăt de linie, aveam grijă să nu stau cu spatele la vreunul dintre ei și eram pregătit să-mi vând scump pielea: un pumn în figura șoferului și un picior în ceafa taxatorului (că era mai mititel și am elongatia bună) erau atent plănuite dacă ar veni vremea aceea.

După un km de mers am ajuns cu bine în fața gării din Colombo, au deschis ușa și au arătat cu mâna spre trenuri scoțînd interjecții de tipul „Eeeeee!!!! Este??? Esteeeee!!!”, iar eu am răsuflat relaxat. Au ținut să precizeze că mă mai costă totul 800 de rupii, iar prima mea tendință a fost să negociez. Clar deja eram de-al locului. Dar pentru 800 de rupii șrilankeze cu totul, mai puțin de 4 euro la cursul oficial… parcă cred că a meritat  toată povestea.

Gara Colombo
Peron gară Colombo

Și poate că aici s-ar fi încheiat totul ce merita povestit dacă în gară nu m-aș fi întâlnit cu acel cuplu din autobuz. Pe el îl cheamă Osman, e din Galle, o regiune în care pot fi întâniți frecvent mulți musulmani. Soția lui este îmbracată într-o rochie de simplă de pânză care îi lasă dezvelite brațele, iar parul ei lung și negru îi coboară liber peste umeri și tocmai s-a întors din Arabia Saudită unde și-a vizitat fratele care lucrează acolo. Îmi arată pozele cu membrii familiei lor, cu peisaje din zona în care locuiesc, mă invită să îi vizitez, îl învăț pe el cum să acceseze Google Maps (dispăruse shortcut-ul de pe ecranul principal), schimbăm numere de telefon. Mă uit la biletele lor, costă 110 rupii (55eurocenți) față de al meu de 220 rupii, mă mir de diferență, ei vor coborî înaintea mea, dar nu cu mult timp înainte. Când sosește trenul, ei se despart de mine spunându-mi să mă duc mai în față, unde sunt vagoanele de clasa a II-a, vagoane cu locuri foarte bune, ei având bilete la clasa a III-a.

Bilet tren Sri Lanka Colombo Mirissa
Bilet tren din Sri Lanka, ruta Colombo-Mirissa
Fast food traditional in tren
Fast food traditional în tren

După 4 zile, în seara zilei de 24 decembrie observ că am 5 apeluri pierdute de la Osman. Nu-l sun înapoi, iar pe 25 dimineața văd alt apel pierdut. Așa că îl apelez gândindu-mă cum să-l refuz/amân politicos dacă mă va invita la el. Îmi răspunde urându-mi „Happy Christmas”, scuzându-se că nu poate vorbi mai mult, fiind în drum spre serviciu.

Și astfel, într-o țară majoritar buddhistă, musulmanul Osman a fost singura persoană din viața mea care mi-a urat prin viu grai „Crăciun Fericit” la una dintre cele 2 mari sărbători ale religiei în care m-am născut.

Sri Lanka

Informații utile pentru cei care doresc să călătorească în Sri Lanka

Viza se poate obține online (eta.gov.lk) sau direct la aeroport (nu uitati să completați și un formular tipizat înainte de a intra la punctul de control al pașapoartelor, chiar dacă ați ați primit confirmarea online, uneori vi se oferă în avion).

Biletul de tren trebuie păstrat, la ieșirea din anumite gări acesta trebuie predat. E din acela cartonat, cum exista în Romănia acum xx ani. Biletul e foarte ieftin (cam un 1.1 euro la clasa a doua pentru 150 km)
În Sri Lanka soarele răsare de la est și apune la vest.
Nu e necesar să aveți un adaptor pentru priză, puteți utiliza direct ștecherele din România, totul este să aveși o mică tijă pentru a debloca priza, nu e nevoie de o îndemânare specială dacă utilizați pentru asta un alt ștecher.
Mori cu zile pe trecerea de pietoni dacă nu te uiți de 50 de ori în stânga și de tot atătea ori în dreapta. Când te-ai hotărît să treci ai grijă să nu faci miscări bruște dacă te-ai trezit cu câteva zeci de tuc tucuri sau motociclete prin jur; te vor ocoli ei. Ai grijă la occidentalii care conduc motociclete închiriate, ei nu au abilitatea localnicilor de a se strecura, de a se opri și de a demara pe cm pătrat.
Varanii nu sunt periculoși, cel mult pot doar să te muște și să te mănânce dacă ai devenit vulnerabil, dar trebuie avut mare grijă la cei care au niște puncte gălbui, sunt veninoși și mușcătura lor este foarte dureroasă.

Valuri oceanului sunt foarte puternice, o poți merli ușor, e bine să te uiți în stânga-dreapta să mai fie cineva lângă tine.
Să nu te speli pe mâini în apa râurilor murdare și să nu-ți faci nevoile pe malul lor; devii foarte vulnerabil în aceste poziții și poți fi înhățat de un crocodil.
Dacă alegi să locuiești la o gazdă atunci e bine să știi că aceasta va încerca în prima zi să-ți vândă diverse produse (perne cu proprietăți terapeutice, apă) sau servicii (închiriere scutere, mers la văzut balene, snorkeling, scuba diving orice se poate face prin zonă) șamd E bine să fii amabil, dar precaut, dacă dorești să îți optimizezi costurile, deși e puțin probabil să te țepuiască
Oamenii sunt calmi, tăcuți, te privesc discret când treci pe lângă ei și așteaptă să-i privești și să-i saluți pentru a-ți întoarce salutul cu un zâmbet.
Până acum 10 ani a fost război civil, centura cu explozibili a atentatorilor sinucigași a fost „brevetată” aici și nu în Orientul mijlociu, cum multă lume își închipuie.

Animale
În orașe vei întâlni frecvent veverițe (nicio casă fără veverița ei), maimuțe (vin seara și pleacă dimineața, oric elocalni are o praștie și câteva pietre la îndemțnă pentru a le alunga), varani (timizi, dar care îti pot mânca puii și pisica cât ai zice pește).
Elefanții sunt doar în zone speciale: parcuri naționale, rezervații (unde pot fi folosiți si pentru divertisment).
Lei, leoparzi doar în anumite rezervații.
Cobre am văzut doar la persoane care oferă contra cost posibilitatea de a face fotografii.
Balenele pot fi văzute dacă faci o scurtă călatorie cu o corabie din Mirissa